Ansamblul de patru elemente “Povestea de iubire a Soarelui cu Marea”, prin care Paula Vlădescu încearca să surprindă momentul unic în care apa şi lumina se întâlnesc, fuzionează şi, împreună, construiesc o atmosferă imponderabilă şi mistică, este, din punct de vedere plastic, rezultatul nemijlocit al unei alte întâlniri: aceea a picturii cu artele decorative sau, mai exact, cu tapiseria.

Pavel Şuşară
Critic de artă













Din primul moment, tablourile Paulei Vlădescu m-au dus cu gândul la cele transformate în peliculă cinematografică de Akira Kurosawa, japonezul atât de pictural în filmul „Vise”, din 1990.

Aproape că e o senzatie de 3D, de perspectivă a nemărginirii, totul în tuse parcă tesute ca pânză antică a Penelopei, în aşteptarea unui Ulise imaginar sau poate nu. Culorile alternează, cele vii cu cele terne, precum gândurile care macină un suflet de artist.

Soarele şi marea nu sunt întotdeauna doar vacanţă, ci şi iubire, infinit, un univers atât de aproape şi atât de îndepărtat în acelaşi timp, reîntregit într-o viziune fără frontiere. Umbrele şi luminile ispitesc privitorul, care e gata, într-un moment de neatentie euforică, chiar să şi fure de pe simeze ditamai lucrarea. Culmea, aşa s-a şi întâmplat. Mai ceva ca într-un scenariu, aparent abracadabrant şi, totuşi, atât de adevărat...

Irina Margareta Nistor
Critic de film